web mail
formulare
Start Harta Istoric Aleși locali Organigrama Proiecte investiții Carieră Contact Monitorul oficial local

Obiective Turistice


Centrul istoric al municipiului Orăștie formează o rezervație arhitecturală, incluzând mai multe ansambluri urbane cu clădiri monumente istorice: străzile Gheorghe Barițiu, Nicolae Bălcescu, George Coșbuc, Ion Creangă, Mihai Eminescu, Octavian Goga, Nicolae Iorga, Gheorghe Lazăr, Luminii.

Cetatea Orăștiei - În centrul Orăștiei se află ruinele cetății de altădată, cu zidul de apărare ce constituia un sistem de fortificații medievale specific. Cetatea este amintită documentar încă din 1544 de către Sebastian Munster. La sfârșitul secolului al XIX-lea, o descriere a cetății o datorăm lui A.Amlacher. Acesta amintește că fortificația de la Orăștie a avut mult de suferit în timpul invaziilor turcești din 1438 și 1479 (când a avut loc lupta din Câmpul Pâinii), fiind asediată în 1561 și renovată în 1631.

Biserica Ortodoxă "Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil" - Este una din cele mai frumoase biserici din țară, ea reprezentând un punct turistic de primă atracție. Piatra de temelie a fost pusă în 1936. Planul bisericii a fost alcătuit de arhitectul George Cristinel din București, iar pictura a fost executată de un renumit pictor de biserici al vremii, Dumitru Belisarie. Actul sfințirii locașului s-a făcut la data de 2 septembrie 1945.

Monumentul "Izvorul de Aur al Dacilor" a fost realizat de către sculptorul Nicolae Adam și face parte dintr-un ansamblu arhitectonic de artă ambientală. Partea superioară a acestui ansamblu este dominată de stindardul de luptă al dacilor - lupul cu trup de șarpe - unul dintre cele mai de temut însemne militare ale lumii antice. Monumentul se află situat pe str. Unirii, în apropierea Bisericii Ortodoxe "Adormirea Maicii Domnului".

Monumentul "Semn Dacic" (Sabia Dacică) este creația sculptorului Nicolae Adam și reprezintă cea mai redutabilă armă de luptă a strămoșilor noștri. Monumentul anunță intrarea în Orăștie, fiind amplasat pe partea dreaptă, în sensul de mers al DN7 dinspre Simeria spre Orăștie, simbolizând totodată poarta de intrare în inima civilizației dacice din Munții Orăștiei. Argumentul decisiv al lucrării l-a constituit simbioza daco-romană realizată în urma celor două războaie (101-102, 105-106). Semnul dacic a fost dezvelit în vara anului 2007, cu ocazia comemorării celor 1900 de ani de la moartea regelui Decebal.

Muzeul de Etnografie și artă populară este situat în Piața Aurel Vlaicu, nr.1, în inima orașului. Muzeul a fost înființat în anul 1952. Instituția expune vizitatorului colecții de piese arheologice, istorice, documentare, precum și o valoroasă colecție etnografică cu piese reprezentative universului rural hunedorean, care dovedește înclinația spre frumos a oamenilor din această zonă. Locația favorizantă a orașului, aceea de poartă de acces spre complexul dacic din Munții Orăștiei, a determinat colectivul muzeului ca începând din anul 2011 să pună la dispoziția publicului o interesantă expoziție denumită "Cetățile dacilor" și care prezintă succint elementele definitorii ale culturii și civilizației strămoșilor noștri: viața materială, sisteme de fortificații, inventar casnic și viața spirituală.

Monumentul lui Decebal este situat în Piața Victoriei, sculptura aparținând lui Maximilian Schulmann. Monumentul reprezintă bustul marelui rege dac - Decebal - care a domnit între anii 87-106, renumit pentru abilitățile sale militare și politice, ultimul apărător al Daciei. Dezvelirea obiectivului a avut loc cu prilejul sărbătoririi a 750 de ani de atestare documentară a localității Orăștie.

Monumentul Paliei este cioplit în marmură albă de Rușchița și a fost dăltuit de sculptorul Nicolae Adam. "Palia", aparută între anii 1581-1582, prin grija lui Șerban Coresi, este prima traducere românească a celor 5 cărți de la începutul Vechiului Testament. Monumentul reprezintă simbolic, prin cele trei fețe, ideea tipăririi textului. "Palia de la Orăștie" constituie, în același timp, un brand local.

Statuia Regelui Burebista - rege al geto-dacilor (82 î.Hr. - 44 î.Hr.), întemeietorul statului dac - a fost creată de către "Dacia Revival International Society" din New York, prin contribuția Președintelui Societății, Dr. Napoleon Săvescu. Monumentul a fost realizat în bronz de Ion Bolborea, are o înălțime de 4,20m și o greutate de 4 tone. Artistul s-a inspirat din statuile unor tarabostes daci ai Arcului lui Constantin de la Roma. Statuia a fost dezvelită la 18 august 2001.

Cetățile dacice din Munții Orăștiei - Cetățile de la Costești (19 km din Orăștie), Blidaru (21 km), Cetățuie (22 km) și Piatra Roșie fac parte din complexul de fortificații care aveau destinația de a apăra capitala Daciei. Adevăratul centru administrativ și religios al dacilor a fost Sarmizegetusa Regia (cca 40 km din Orăștie), așezată pe malul drept al Apei Grădiștei. Ruinele de aici scot la iveală cele trei părți componente ale acestui centru: cetatea propriu-zisă, sanctuarele și așezările civile.

Monumentul lui "Aurel Vlaicu" este situat în Piața Victoriei. Sculptura aparține lui Nicolae Pascu, monumentul fiind dezvelit la 28 septembrie 1974, cu ocazia sărbătoririi a 750 de ani de atestare documentară a localității Orăștie. Bustul omagiază un mare român - Aurel Vlaicu - inginer, inventator și pionier al aviației române și mondiale. A murit la 13 septembrie 1913, într-un accident aviatic în apropiere de Câmpina, în timp ce se îndrepta spre Orăștie pentru a participa la serbările Astrei.

Arsenal Park Transilvania este un complex de vacanță cu 4 stele pe epoleți. Cel mai întins din Romania și unul din puținele obiective cu temă militară din Europa. 80 de hectare de oportunități. Teritoriu nelimitat de aventură. Muzeu militar în aer liber. Teren de joacă într-un cadru natural dezarmant. Tabără de antrenament. Baza de expediții turistice. Furnizor de adrenalină. Unitate militară de vacanță - www.arsenalpark.ro

Stațiunea turistică Geoagiu Băi - se află situată la o distanță de 6 km față de centrul de comună, la o altitudine de 350 m, în zona de dealuri și coline din partea de sud-est a Munților Apuseni. Băile Geoagiu sunt cunoscute sub numele de "Thermae Germisara" încă de pe vremea romanilor. Relicvele și urmele arheologice găsite în incinta băilor demonstrează o exploatare intensă și permanentă în perioada romană.
Apa izvoarelor de la Geoagiu este calcaroasă, termală și feruginoasă, cu o temperatură de 33°C, făcând parte din rândul apelor oligometalice mezotermale. Apele din stațiune sunt întrebuințate atât în cura internă, cât și sub formă de băi pentru afecțiuni reumatismale, paralizii etc. Nămolul feruginos ce se găsește aici este întrebuințat de asemenea în scop terapeutic. - www.geoagiu.romturism.info
© 2003-2013 Primăria Municipiului Orăștie -> Realizatori